Locuinţe protejate la Beznea
Creat la scurt timp după 1989 de Preacucernicul Părinte Gheorghe But, mutat în lumea drepţilor cu câţiva ani în urmă, Centrul Rezidenţial de la Delureni oferă şi în prezent servicii de găzduire şi integrare socială unui număr de 17 tineri cu dizabilităţi. Ca urmare a dificultăţilor cu care se confruntă aceast aşezământ, şi totodată ca urmare a bunăvoinţei conducerii Fundaţiei Delureni, care a deţinut cele două case de tip rezidenţial, acestea au fost donate Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, urmând ca administrarea acestora să fie preluată de Asociaţia Filantropia Oradea. Astfel, în urma analizie efectuate de sectorul social al eparhiei noastre, împreună cu responsabilii centrului, domana Ana-Maria But şi membrii consiliului de administraţie a celor două case, a rezultat nevoia de reorganizare a acestui aşezământ, fiind propuse diverse soluţii, cum ar fi realizarea unui centru socio-cultural, devoltarea unor locuinţe protejate şi a unor ateliere de integrare socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi, prin accesarea de fonduri nerambursabile specifice.