Locaţia curentă este: Prima pagină / Programe / Centrul de resurse / Formare continuă / Cursuri de formare / Examen de certificare pentru pedagogi sociali

Examen de certificare pentru pedagogi sociali

În colaborare cu Federația Filantropia, Centrul de Resurse Filantropia din Oradea a organizat în perioada 12 ianuarie – 12 martie 2019 un curs de  specializare în profesia de pedagogia sociala pentru un număr de 15 cursanți, colaboratori, sau viitori colaboratori ai Asociației Filantropia Oradea, care vor desfășura activități în proiecte dedicate copiilor și tinerilor.

 

În data de 11 aprilie 2019 a avut loc sesiunea de examinare a competențelor dobândite de cursanți pe perioada desfășurării cursului, activitate coordonată de comisia de examinare delegată de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor, prin realizarea unei testări scrise și a unui interviu oral pe marginea lucrării practice întocmite de cursanți. 

 

Cursul a inclus 140 de ore de teorie și practică în activitățile sociale din domeniul protecției copilului.

 

Specializarea de pedagog social este din ce în ce mai importantă în peisajul serviciilor socio-educaționale, aceasta fiind considerată ca fiind cel de-al treilea domeniu al educației, care se ocupa atât în teorie cât și în practică de situațiile de viață dificile ale oamenilor considerați izolați ca persoană sau ca grup de mediul lor de viață. Sarcina specifică a pedagogiei sociale constă în crearea pentru acești oameni, respectiv grupuri, a unor premise pentru depășirea situațiilor grele cu care se confrunta. Aceasta se realizează printr-o funcție de intermediere între necesitățile individului și cele ale societății.

O caracteristica a profesiei de pedagog social provine din aceea că relația cu beneficiarul este una de lungă durată, ceea ce subliniază diferența față de asistentul social. Abordarea problemelor cu care se confruntă pedagogul social în procesul de însoțire a vieții de zi cu zi a beneficiarilor săi, implică un timp mai îndelungat precum și o relație intensivă.

Principala atribuție a pedagogului social este organizarea comună a vieții și activității cotidiene, cu indivizi separați sau cu grupuri. Astfel pedagogul social completează sau înlocuiește parțial funcții ale familiei.

 

Cursul a fost coordonat de formatorii Asociației Filantropia Oradea, persoane cu o îndelungată experiență atât în activitatea de formare profesională continuă, cât și în cea de asistență socială, fundamentul expertizei practice din domeniu. Totodată, datorită experienței și a abilităților formatorilor de curs, această sesiune de specializare a fost facilitată și prin utilizarea unor metode de educație nonformală dezvoltate de rețeaua de cluburi IMPACT inițiată de Fundația Noi Orizonturi și coordonată în Oradea de Asociația Filantropia Oradea.

Parohii active

Filantropia in parohii

Preoti capelani în spitale

Preoți capelani în penitenciare și armată

Programe

Centru de resurse al Filantropiei Oradea

Programul de sprijinire al copilului si al familiei

Programul de sprijinire al persoanelor cu dizabilitati

Programul de integrare comunitara a rromilor

Programul de educatie si tineret

Programul de volutariat si initiativa

Programul de mercenat si sponsorizare

Proiecte in derulare

Formare Trainică Pentru Parteneriat Social