Locaţia curentă este: Prima pagină / Programe / Centrul de resurse / Stiri resurse / Curs de management al echipei

Curs de management al echipei

Realizat de IOCC România

La Aşezământul social-filantropic 'Sfântul Mare Mucenic Pantelimon' de la Lacu Sărat (judeţul Brăila) s-a desfăşurat, în perioada 23-26 iulie 2012, un curs de management al echipei, la care au participat angajaţi ai organizaţiilor membre ale Federaţiei Filantropia, dintre care teri participanți din cadrul Asociației Filantropia Oradea.

Cursul a fost organizat în cadrul componentei de dezvoltare organizaţională a proiectului 'Împreună pentru servicii sociale mai bune - Construirea capacităţii organizaţionale a unei reţele de ONG-uri creştine', informează www.federatia-filantropia.ro. 'Participanţii au învăţat să lucreze în echipă, să formeze echipe şi să conducă echipe. Au învăţat care sunt nevoile personale ale celor ce lucrează în echipă şi nevoile interpersonale. Au învăţat să gestioneze conflictele care apar în echipă şi modul în care pot lua - în diferite situaţii - decizii. Au învăţat cât de important este şi cum influenţează modul în care se fac lucrurile într-o echipă, ceea ce numim noi proces. Toate aceste lucruri nu numai că le-au învăţat, dar le-au şi experimentat în situaţii structurate de învăţare', a explicat Cristian Neguţ, trainerul în acest curs şi coordonatorul activităţilor de formare din partea Organizaţiei Internaţionale de Caritate Creştin Ortodoxă (IOCC România).

Despre modul în care cei 15 participanţi vor folosi cunoştinţele acumulate la acest curs, Cristian Neguţ spune că, 'la întoarcerea acasă, participanţii vor putea folosi cele învăţate şi exersate pentru a creşte eficienţa modului în care echipele lor lucrează. Astfel ne aşteptăm ca echipele să aibă relaţii mai bune, vii, obiective mai clare, explicite şi asumate, metode de lucru eficiente, înţelese de toată lumea şi roluri clare asumate şi explicite. Rezultatele vor fi observate în calitatea sarcinilor îndeplinite şi în spiritul de echipă ce se va forma'.

Pe de altă parte, unul dintre conducătorii organizaţiilor care şi-au trimis angajaţi la curs arată care sunt beneficiile aşteptate de la această pregătire: 'Prin participarea angajaţilor noştri la acest curs investim în construcţia unei culturi organizaţionale şi a unui mediu de lucru mai eficient. Cursurile vor ajuta la îmbunătăţirea muncii în echipă, într-un mediu de lucru bazat pe valori şi principii creştin-ortodoxe. Angajaţii care participă la acest curs vor deveni promotorii unei altfel de culturi organizaţionale în cadrul asociaţiei, ajutându-i şi pe ceilalţi să îşi schimbe atitudinea faţă de activităţile desfăşurate în cadrul echipei', spune părintele Laurenţiu Lazăr, directorul Asociaţiei Filantropia Oradea, membră a Federaţiei Filantropia.

Acest curs este primul dintr-o serie de cinci cursuri care se adresează angajaţilor şi managerilor din cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor membre ale federaţiei. Pe lângă cursul de management al echipei, vor mai avea loc alte patru cursuri, cu temele: leadership, management operaţional, managementul resursei umane, atragere de resurse. Toate modulele de pregătire se vor desfăşura până în luna februarie 2013.

Cursurile au fost alese în urma unei cercetări prealabile asupra nevoilor de formare, efectuată în rândul organizaţiilor membre la începutul acestui an.

Proiectul 'Împreună pentru servicii sociale mai bune - Construirea capacităţii organizaţionale a unei reţele naţionale de ONG-uri creştine' este implementat de Federaţia Filantropia în beneficiul celor 17 organizaţii membre, începând din septembrie 2010. În proiect, federaţia are calitate atât de beneficiar, cât şi de partener. Un alt partener în proiect este Patriarhia Română, iar aplicantul principal este Organizaţia Internaţională de Caritate Creştin Ortodoxă din România (IOCC România). Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Evenimente speciale

Ceainăria FilantropiaCursa Ratustelor

Parohii active

Filantropia in parohii

Preoti capelani în spitale

Preoți capelani în penitenciare și armată

Programe

Centru de resurse al Filantropiei Oradea

Programul de sprijinire al copilului si al familiei

Programul de sprijinire al persoanelor cu dizabilitati

Programul de integrare comunitara a rromilor

Programul de educatie si tineret

Programul de volutariat si initiativa

Programul de mercenat si sponsorizare

Proiecte in derulare

Formare Trainică Pentru Parteneriat Social