Locaţia curentă este: Prima pagină / Programe / Program persoane cu dizabilităţi / Centre sociale proprii / Centrul de recuperare și reabilitare persoane cu dizabilități Bratca / Activități de integrare socială a tinerilor cu dizabilități

Activități de integrare socială a tinerilor cu dizabilități

Biroul de asistență socială a Asociației Filantropia Oradea a organizat în cursul acestei veri diverse activități de integrare socială a tinerilor cu dizabilități, beneficiari ai Biroului Unic fix şi mobil de angajare a persoanelor cu dizabilităţi din Oradea. Astfel, tinerii de la Centrul de Recuperare Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Bratca, tineri din cadrul locuințelor minim protejate din Beznea și tineri cu dizabilități din Oradea s-au bucurat de petrecerea timpului liber în activități ca: participare la spectacolul de circ Orlando în Oradea, excursii în județ la Nucet, unde au vizitat așezământul pentru vârstnici din cadrul Parohiei Băița, apoi au vizitat localități și obiective turistice din Beiuș, Lacul Leșu, Aleșd, Oradea, etc, activități recreativ artistice ca ateliere de pictură, muzică, scort, realizate de tineri voluntari germani la Bratca, în baza parteneriatului cu școala din localitate și cu un colegiu de asistență socială din Hamburg. La activități au participat peste 40 de beneficiari, tineri cu dizabilități amintiți în primele rânduri.

O alta activitate importantă pentru integrarea comunitară a tinerilor cu dizabilități în comunitate, dar și pentru recuperarea și păstrarea restantului funcțional este aceea de grădinărit și activități gospodărești, realizate sub coordonarea personalului specializat din cadrul Centrul de Recuperare Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Bratca, dar și a locuințelor minim protejate din Beznea, unde viețuiesc 10 tineri cu dizabilități, care sunt asistați pentru a duce un stil de viață căt mai autonom. Aceste activități sunt derulate în parteneriat cu Fundația Delureni, care a oferit asociației noastre ferma pentru legumicutură. Toate produsele realizate în această fermă au fost valorificate în centrul de recuperare amintit de la Bratca, iar pe viitor Asociația Filantropia Oradea dorește să dezvolte o unitate de economie socială cu acest scop.

Evenimente speciale

Ceainăria FilantropiaCursa Ratustelor

Parohii active

Filantropia in parohii

Preoti capelani în spitale

Preoți capelani în penitenciare și armată

Programe

Centru de resurse al Filantropiei Oradea

Programul de sprijinire al copilului si al familiei

Programul de sprijinire al persoanelor cu dizabilitati

Programul de integrare comunitara a rromilor

Programul de educatie si tineret

Programul de volutariat si initiativa

Programul de mercenat si sponsorizare

Proiecte in derulare

Formare Trainică Pentru Parteneriat Social