Locaţia curentă este: Prima pagină / Programe / Programul de sprijinire a copilului şi familiei / De Crăciun, adoptă un suflet / De Crăciun, adoptă un suflet

De Crăciun, adoptă un suflet

Ca urmare a hotărârii sinodale cu numărul 10560 din 31 octombrie 2016, cu privire la examinarea referatului Cancelariei Sfîntului Sinod în legătură cu Pastorala Sfântului Sinod privind însemnătatea "Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox" şi a "anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti", prin care se recomandă organizarea de colecte în bani, alimente, îmbrăcăminte şi medicamente în toate parohiile din cuprinsul Patriarhiei Române, Asociaţia Filantropia Oradea, cu binecuvântarea Presfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, organizează a VII ediţie a proiectului "De Crăciun, adoptă un suflet!", prin care mobilizează un număr semnificativ de voluntari, atât prin intermediul Programului de Tineret Impact, care a iniţiat o serie de proiecte de Crăciun, în cadrul competiţiei de proiecte intitulată "Familia aduce Crăciunul!", cât şi prin intermediul colaborării cu diverse parohii din cuprinsul Eparhiei Oradiei. Asociaţia Filantropia Oradea identifică persoanele vulnerabile, prin intermediul serviciilor proprii de asistenţă socială şi prin intermediul parohiilor colaboratoare, urmând ca pachetele realizate din colectele strânse în cadrul acestei campanii să fie distribuite acestor cazuri vulnerabile. Campania se va încheia în ultima săptămână a lunii decembrie 2016.

Evenimente speciale

Ceainăria FilantropiaCursa Ratustelor

Parohii active

Filantropia in parohii

Preoti capelani în spitale

Preoți capelani în penitenciare și armată

Programe

Centru de resurse al Filantropiei Oradea

Programul de sprijinire al copilului si al familiei

Programul de sprijinire al persoanelor cu dizabilitati

Programul de integrare comunitara a rromilor

Programul de educatie si tineret

Programul de volutariat si initiativa

Programul de mercenat si sponsorizare

Proiecte in derulare

Formare Trainică Pentru Parteneriat Social

Newsletter