De Pasti, Adopta un suflet!
Concepută în anul 2009 ca un program de propovăduire a milei creştine şi a spiritului filantropic, proiectul "De Pasti, adoptă un suflet", aflată în acest an la cea de-a V-a ediție, este menit să vină în sprijinul comunităţii, implicând credincioşi, societăţi comerciale, organizaţii, colaboratori şi parteneri din cuprinsul Eparhiei Oradiei, într-un demers de împreună slujire a parohiilor ortodoxe şi promovare a valorilor creştin ortodoxe, într-o lume din ce în ce mai secularizată.
În fiecare an, peste 500 de copii, persoane cu dizabilităţi şi membrii ai familiilor aflate în dificultate primesc ajutorul campaniei "De Pasti, adoptă un suflet", prin intermediul parohiilor ortodoxe particpante, împreună cu alţi sponsori şi colaboratori, pe lângă micile cadouri oferite copiilor, au oferit alimente, îmbrăcăminte, jucării şi bunuri de folosinţă personală, dar şi sponsorizări în bani pentru centrele beneficiare ale proiectului.
BENEFICIARII DIN FAMILII:
- familii monoparentale;
- persoane cu dizabilităţi grave;
- persoane cu afecţiuni cronice grave;
- vârstnici cu nevoi speciale.
CENTRE SOCIALE BENEFICIARE:
- Centrul de locuinţe protejate Filantropia de la Beznea;
- Centrul de zi pentru persoanele afectate de Scleroza Multimplă "Acoperământul Maicii Domnului"
Un element nou al acestui proiect il constituie colaborarea dintre parohii pentru acordarea de sprijin unui număr cât mai mare de beneficiari. Astfel, parohie care pot oferi sprijin unui număr mai mare de beneficiari, prin medierea echipei de la Centrul Eparhial, oferă sprijin familiilor identificate de alte parohii, care nu au resurse suficiente pentru a acoperii nevoile listei de beneficiari. O astfel de colaborare a existat în edițiile precedente ale proiectului între următoarele parohii: Parohia Oradea Nufarul, Parohia Oradea Iosia Nord, Parohia Oradea Sfinţii Trei Ierarhi şi Paraclisul Episcopal Sfântul Dumitru izvorâtorul de Mir și lista poate fi completata de la o ediție la alta.