Parteneriat pentru formare cu Vidaflex Austria
Centrul de Resurse Filantropia Oradea, coordonat de Asociația Filantropia Oradea, a organizat joi, 11 aprilie 2019, str.Buzăului 2B din Oradea, ora 12.00, un eveniment de deschidere a programului de formare profesională în asistența socială europeană, inițiativă dedicată lucrătorilor în domeniul asistenței sociale care muncesc în spațiul comunitar, realizat în parteneriat cu organizația Vidaflex din Austria, care începând cu anul 2019 dorește să sprijine mai mult cetățenii români care doresc să muncească în Austria, cu scopul prevenirii riscurilor de exploatare și a situațiilor de trafic de persoane în domeniul ocupațional.
După cuvânt de bun venit și prezentarea organizațiilor partenere de către părintele Laurențiu Lazăr, președintele Asociației Filantropia Oradea (AFO), a fost rândul delegaților Vidaflex Austria să prezinte cadrul de desfășurare a parteneriatului și perspectivele acestuia.
Astfel, programul oferă cursuri de calificare în ocupații din domeniul asistenței sociale, adaptate cu câte un modul de legislației muncii din Austria și un modul de inițiere în limba germană.
La eveniment au participat peste 30 de persoane care muncesc în Austria sau Italia și persoane care doresc să urmeze cursurile oferite de programul centrului nostru de resurse.