Locaţia curentă este: Prima pagină / Programe / Programul de sprijinire a copilului şi familiei / Centrului de Informare și Consiliere pentru Cetățeni Străini / Acțiunea ”Cum este țara mea” la Colegiul E.Gojdu

Acțiunea ”Cum este țara mea” la Colegiul E.Gojdu

Album foto facebook

În 10.03.2020 a continuat seria de întâlniri de tineret intutulată „Cum este țara mea?", o inițiativă ajunsă la a patra ediție și care este implementată de Centrul de Informare și Cosiliere Cetățeni Străini, care funcționează în cadrul Asociației Filantropia Oradea. După ce la Colegiul Național ”Iosif Vulcan” Oradea a fost prezentată viața tinerilor din Maroc, Liban și Emiratele Arabe Unite și Nigeria, la clasa a X-a C a Colegiului Național „Emanuil Gojdu” Oradea, elevii s-au bucurat de prezentarea culturii unei țări extrem de interesante: Nigeria, văzută prin ochii unor tinere pentru care viitorul acestei țări stă în sufletul noii generații, prezentare care a contribuit așadar, la un schimb educativ cu efecte pozitive pe termen mediu și lung. Acțiunea întreprinsă poate fi considerată și o formă de prevenție sau parte a unui remediu împotriva prejudecăților și discriminării, o oportunitate pentru tineri de a-și dezvolta abilitățile de comunicare și cultura generală, într-un mod antrenant și interactiv.

Mulțumim pentru susținere Inspectoratul Școlar Județean Bihor (reprezentat de părintele Florin Negrutiu) conducerii Colegiului Național „Iosif Vulcan” Oradea, doamnei profesor Beltechi Lioara și nu în ultimul rând elevilor care au fost curioși, deschiși și implicați în această activitate! Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Integrare ACUM II - Abordări complexe și unitare pentru migranți”, număr de referință FAMI 19.01.04 (05), proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Inspectoratul General pentru Imigrări, prin Programul Naţional – Fondul Azil, Migraţie şi Integrare. Prezentările au fost susținute cu entuziasm de: Hachimi Zineb, Shehade Karsifi Loujaina, Kamil Ahmed Louay Kamil, Bakare Omowunmi Adediwura și Olise Simileoluwa- sincere noastre felicitari!

Multumiri speciale dorim sa adresam Universității din Oradea, în special Corinei Ardelean din cadrul Departamentului pentru Relații Internaționale pentru timpul dedicat îndrumării cetățenilor străini către serviciile gratuite de consiliere, asistență, cursuri de limba română și acomodare culturala oferite de asociatia noastra in cadrul proiectului.

Tag-uri front
Evenimente speciale

Ceainăria FilantropiaCursa Ratustelor

Parohii active

Filantropia in parohii

Preoti capelani în spitale

Preoți capelani în penitenciare și armată

Programe

Centru de resurse al Filantropiei Oradea

Programul de sprijinire al copilului si al familiei

Programul de sprijinire al persoanelor cu dizabilitati

Programul de integrare comunitara a rromilor

Programul de educatie si tineret

Programul de volutariat si initiativa

Programul de mercenat si sponsorizare

Proiecte in derulare

Formare Trainică Pentru Parteneriat Social