Locaţia curentă este: Prima pagină / Programe / Programul de sprijinire a copilului şi familiei / Stiri diverse / Asistența persoane vulnerabile

Asistența persoane vulnerabile

Asociația Filantropia Oradea, oferă sprijin persoanelor vulnerabile din zonele Oradea, Paleu, Aleșd, Bratca, Tinca, Abrămuț, Marghita acordându-le alimente, haine, obiecet de uz personal, toate prin efortui echipei de voluntari ai asociației.
Pe fondul declarării stării de urgență ca urmare a pandemiei de CORONA-19, Asociația Filantropia Oradea, împreună cu Fundația de Scleroză Multiplă Bihor, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, oferă sprijin Direcției de Asistență Socială Oradea, din cadrul Primăriei Oradea, care a deschis linia de tip TelVerde (apel gratuit): 0800 410 430 pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile în fața provocărilor pandemice, persoane cu dizabilități, bolnavi cronici, persone vârstnice, persoane cu probleme de sănătate, singure și fără sprijin, persoane care nu mai pot frecventa serviciile comunitare, centre de zi, servicii comunitare care în această perioadă sunt închise.

Donați alimente neperisabile pentru persoanele vulnerabile în fața provocărilor pandemice. Pentru donații sună la 0744/647 825. Mulțumim comunităților parohiale implicate.

Poți dona și în bani în contul curent BCR: RO06RNCB0032110205020001, titular: Asociația Filantropia Oradea, CUI: 25661911. Lunar publicăm extrasul de cont aici.

În acest context, respectând măsurile de siguranță și protecție pentru prevenirea transmiterii virusului pandemic, echipa noastră de voluntari poate deservi un număr de până la 100 de persoane, oferindu-le următoarele servicii:
1. pachete cu alimente neperisabile;
2. asistență pentru achiziția de medicamente;
3. transport accesibilizat pentru urgențe administrative.
Așezămintele noastre afiliate la această inițiativă:
1. Serviciul de asistență a centrului de zi Acoperământul Maicii Domnului din Oradea, str. Buzăului 2B din Oradea.
2. Serviciul de asistență la domiciliu al sucursalei Asociației Filantropia Oradea, activitate intitulată ”Agapa Sf.Mare Mucenic Gheorghe”, din Parohia Ortodoxă Oradea Vii, aflată sub coordonarea părintelui Gheorghe Nemeș, unde se desfășoară în continuare fără oprire serviciul de sprijin comunitar, însă în condiții de securitate sporite, oferind zilnic, de luni până vineri, la ușa de domiciliu:
- o masă caldă;
- achiziționarea de medicamente necesare;
- pachet cu alimente neperizabile, sâmbăta.
3. Serviciul de intervenție în comunitate din cadrul sucursalei Zorilor a Asociației Filantropia Oradea, care oferă în Parohia Zorilor asistență la cerere pentru personele vulnerabile, cu precădere persoane vărstnice.
4. Deasemenea, ca urmare a încetării în aceleași condiții a programului ”Masa săracilor”, care furnizează săptămânal 70 de porții de mâncare persoanelor în dificultate, echipa de voluntari s-a alăturat acestei inițiative pentru asistență comunitară a persoanelor vulnerabile.

Cei care doresc sprijin îi rugăm să apeleze TelVerde (apel gratuit): 0800 410 430, iar colegii DAS Oradea vor orienta serviciile noastre către aceștia (începând cu data de 23 martie 2020).

 

Serviciile rezidențiale pentru persoane vârstnice și cu dizabilități coordonate de organizația noastră sunt furnizate în continuare fără întrerupere, dar cu măsuri ridicate de securitate. Astfel, așezâmintele care își continuă funcționarea dar în regim închis pentru public sunt următoarele:

1. Căminul pentru Persoane Vârstnice Sf.Pantelimon de Ponoară;

2. Centrul de Îngrijire Adulți cu Dizabilități Sf.Haralambrie din Bratca.

Evenimente speciale

Ceainăria FilantropiaCursa Ratustelor

Parohii active

Filantropia in parohii

Preoti capelani în spitale

Preoți capelani în penitenciare și armată

Programe

Centru de resurse al Filantropiei Oradea

Programul de sprijinire al copilului si al familiei

Programul de sprijinire al persoanelor cu dizabilitati

Programul de integrare comunitara a rromilor

Programul de educatie si tineret

Programul de volutariat si initiativa

Programul de mercenat si sponsorizare

Proiecte in derulare

Formare Trainică Pentru Parteneriat Social