Proiect educațional cu cetățeni străini
Arhiva foto: faceboolk.com, mic oradea, album: cum este tara mea (click aici pentru album)
O inedită şi interesantă activitate cuprinsă în programul săptămânii "Festivalul Naţional al Şanselor Tale" s-a desfăşurat miercuri, 20 noiembrie, la Liceul Teoretic "Constantin Şerban", din Aleşd, sub genericul "Călător în lume".
În parteneriat cu Asociaţia Filantropia Oradea, sub patronajul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, patru tineri studenţi străini, de la Facultatea de Medicină, s-au întâlnit cu 30 de elevi de la Liceul aleşdean, realizând un interesant schimb de informaţii despre ţările lor, aflate pe alte continente decât Europa. Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, după datina românească, de către un grup de eleve în costume populare româneşti. Apoi, în laboratorul de chimie, timp de 3 ore, au fost prezentate în power- point filmuleţe documentare despre India, comentate de Şerin Vargheseşi Ansu Nadu, despre Arabia Saudită, de către Hira Mir, şi despre Nigeria, de către Amos Aloba Osamu Diamen. Informaţiile prezentate au fost exemplificate şi cu elemente de îmbrăcăminte tradiţională, monede naţionale şi chiar o demonstraţie a dansurilor specifice acestor popoare. Filmuleţele vizionate s-au constituit în interesante călătorii imaginare în ţări mai puţin cunoscute din Asia şi Africa. Un moment "gustat" de cei prezenţi a fost costumarea elevelor în ţinuta tradiţională a indiencelor, în care s-au şi fotografiat. A surprins plăcut modul coerent şi carismatic al studenţilor în comunicarea cu elevii, antrenându-i în discuţii interesante. De menţionat că atât prezentarea, cât şi întregul dialog s-au desfăşurat în limba engeză, cu felicitări pentru elevi şi profesoara lor Anca Iaz. În finalul activităţii, gazdele şi oaspeţii s-au fotografiat, imortalizând acest plăcut eveniment. Adriana Popa, reprezentanta Asociaţiei Filantropia şi însoţitoarea grupului, a menţionat că acest proiect se desfăşoară sub genericul "Cum este ţara mea", este unic pe ţară şi la Aleşd bifează cea de-a doua activitate de acest gen (prima s-a desfăşurat la Liceul "Onisifor Ghibu"). El se încadrează într-un mai amplu proiect european, care, printre alte obiective majore, cuprinde şi integrarea străinilor în ţările în care studiază sau lucrează. Oaspeţii au fost plăcut impresionaţi de primirea şi ospitalitatea gazdelor, declarându-se încântaţi de această nouă experienţă, adresând mulţumiri iniţiatorului şi "artizanului" activităţii, prof. Alina Buzle, directoarea Liceului.
Preluare din Crisana